Tanarul Zablog trece peste tristetea primei despartiri. Primele suferinte

Blog Zablog parasise asadar casa. Mai dor ii era de copacii-mesteceni din spatele ei. Aveau culoarea laptelui mamei sale. Porni pe ultia, pana ajunse la statia de autobuz. In statie nu era nimeni. Iar el, mic cum era, nu masura mai mult de 30 de centimetri pe atunci, (lungimea depindea totusi de desktopul cititorului) se gandi ca nu are cum sa-l vada soferul de autobuz. Bagase la cap si sfatul Lui si al Ei. Asa ca se hotari sa se aseze in mijlocul drumului. Astepta de jumatate de ora, pe drum nu trecea nicio masina. Asa ca se aseza in cur pe valiza. Asa parea mai mare, si incepu sa dea din picioruse, conducand ritmul geamantanului din piele maro. Dupa fix jumatate de ora, autobuzul aparu. -Mergeti la Constanta? Intreba el. -Da, mergem chiar pana la Constanta. Ai noroc, caci daca veneai mai devreme, sau doar o clipita mai tarziu, nu mai prindeai autobuzul de Constanta. Hai sus! Urca Blog Zablog in autobuzul miraculos de Constanta. Si incerca sa-si gaseasca un loc. Acolo dadu de o tanara africanca. Mica si dragalasa, il pofti sa stea langa ea. Ii lua valijoara si o puse in compartimentul special. Si tu mergi tot la constanta? unul dintre ei intreba. Da tot la constanta. Apoi vreau sa ajung in Africa, unde o sa ma fac contabil. Contabil, in Africa? Da, asta mi-a dat viata pana acum, asta voi face... Eu merg la Constanta sa ma marit. Si mie tot asta mi-a dat viata. Acesta este momentul cand tanarul Blog Zablog suferi cu adevarat pentru intaia oara.